Montaj Vata Minerala la Mansarde

Pentru a izola acoperişul, din fericire acesta nu trebuie descoperit pentru că izolaţia se aplică din interior şi între grinzi. Mai mult ca sigur că o să faceţi cunoştiinţă cu nişte pânze de păianjeni dar acest lucru nu trebuie să vă oprească din demers.
Desfăşuraţi rola de vată pe podea şi tăiaţi bucăţi din ea pe lăţime. Dimensiunea bucăţilor va fi cu 1 cm mai mare decăt distanţa dintre grinzi. Vata se taie mai uşor dacă o presaţi cu o scândură şi tăiaţi pe lângă.
Bucăţile decupate se vor aplica prin presare uşoară între grinzi. Aveţi grijă să nu rămână găuri, rosturi neacoperite sau spaţii neumplute cu vată. Vata izolantă, se va susţine singură chiar şi la o distanţă dintre grinzi de 1 m. Procedaţi la fel în cazul tuturor spaţiilor dintre grinzi.
În cazul izolaţiilor la case mai vechi, din cauza distanţei prea mici dintre grinzi, va fi necesară o izolaţie suplimentară datorită suprafeţei cumulate prea mari ocupate de grinzi. Realizarea acestuia se va face cu vata minerală caşerată cu Aluminiu prin aplicarea peste grinzi cu partea aluminizată la interior. Aceasta va creea o barieră de vapori şi ca conduce la realizarea efectului de termos. La această aplicaţie se recomandă folosirea produselor VSG1 ALU, VSG1 DUO 5/10, VSG2 sau VSG3.

Atenţie !!

Izolaţia trebuie menţinută la cel puţin 75 mm de corpurile de lumină dacă acestea nu sunt special concepute pentru a fi montate sub stratul de izolaţie termică. Izolaţia montată peste corpurile de iluminat poate cauza supraîncălzirea acestora existând riscul de incendiu sau deterioarea acestora. De asemenea trebuie sa fie mimin 50 mm distanţă faţă de coşurile de fum sau exhaustările de fum ale unor echipamente de încălzire.

Comentariile sunt inchise.

Facebook

Get the Facebook Likebox Slider Pro for WordPress
Top PromoKasa.ro